Principalul negociator palestinian cere SUA să recunoască statul palestinian

Principalul negociator palestinian, Saeb Erakat, îndeamnă Statele Unite să recunoască un stat palestinian în cadrul frontierelor din 1967, denunţând "dictatele" Israelului.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Principalul negociator palestinian cere SUA să recunoască statul palestinian

Principalul negociator palestinian cere SUA să recunoască statul palestinian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Înalţi oficiali israelieni şi palestinieni merg la Washington pentru a încerca să salveze negocierile de pace, după eşecul SUA de a obţine blocarea colonizării israeliene în Cisiordania.

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, care solicitase un moratoriu înainte de reluarea negocierilor directe, a vorbit miercuri de o "criză dificilă".

Unul din principalii negociatori americani, Saeb Erakat, urmează să meargă la Washington pentru a se întâlni cu secretarul de Stat american, Hillary Clinton. Şi ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, va merge în SUA pentru discuţii cu înalţi reprezentanţi americani. În paralel, emisarul american pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, va fi primit de Abbas la Ramallah.

Washingtonul anunţase marţi că va renunţa la condiţia blocării colonizării, urmând să se concentreze pe "problemele centrale" ale conflictului israelo-palestinian.

Unul dintre negociatorii palestinieni, Yasser Abed Rabbo, a pus sub semnul întrebării capacitatea preşedintelui SUA, Barack Obama, de a facilita procesul de pace.

Saeb Erakat a cerut Statelor Unite, în replică la "dictatele" Israelului, să recunoască un stat palestinian "în frontierele din 1967".

"Procesul de pace este într-un impas grav, iar sabotarea de către Israel a eforturilor americane plasează regiunea într-o adevărată criză", a avertizat Erakat.

Negocierile, relansate pe 2 septembrie, la Washington, după un impas de 20 de luni, sunt suspendate de la sfârşitul lunii septembrie, palestinienii refuzând discuţiile atât timp cât Israelul continuă colonizarea.

Guvernul israelian şi asociaţiile coloniştilor au salutat noua poziţie a Statelor Unite. "Israelul a procedat bine că nu a cedat presiunilor străine şi extremiste ale americanilor, iar cerul nu s-a prăbuşit. Americanii nici măcar nu ne-au criticat", a declarat un reprezentant al coloniştilor, Danny Dayan.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici