Mahmoud Abbas suspendă toate contactele cu Israelul

Publicat: 02 03. 2008, 15:08
Actualizat: 05 11. 2012, 16:31

"Negocierile sunt suspendate, ca şi toate contactele, la toate nivelele, deoarece nu acestea nu mai au nici un sens după agresiunea israeliană", se arată într-un comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al lui Abbas, Nabil Abou Roudeina.

"Guvernul israelian a decis să lanseze un război nedrept şi să masacreze populaţia. Poartă întreaga responsabilitate pentru blocarea procesului de pace şi consecinţele deciziei de suspendare a contactelor", a adăugat el.

Roudeina a adăugat că Abbas a cerut echipei de negociatori palestinieni să suspende toate contactele cu Israelul "până la încheierea agresiunii".

Israelul a declanşat sâmbătă o ofensivă în Fâşia Gaza, controlată de mişcarea islamistă Hamas, ca răspuns la atacurile cu rachete lansate asupra sudului Israelului.

Abbas a solicitat sâmbătă convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, care a cerut părţilor implicate să pună capăt violenţelor din sudul Israelului şi Fâşia Gaza.