Procedura de extrădare a lui Ratko Mladici ar putea dura între două şi patru zile - oficial sârb

Extrădarea lui Ratko Mladici la Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie va dura cel puţin două şi maxim patru zile, a declarat coordonatorul pentru relaţii publice şi secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Slobodan Homen, relatează B92, în pagina electronică de luni.

Urmărește
5 afișări

Homen a amintint că termenul de contestare în apel a extrădării lui Ratko Mladici către Haga expiră luni. Dacă apelul nu este primit până la data respectivă, vor mai fi necesare alte 24 de ore în cazul în care apelul a fost trimis pe e-mail. Odată apelul primit, urmează un termen de trei zile pentru discuţii, timp în care Curtea poate lua o decizie, pe care să o trimită Ministerului Justiţiei, a explicat Homen.

Odată ce apelul, care va invoca probabil starea de sănătate fizică şi mentală precară a lui Mladici, va ajunge la Înalta Curte de Justiţie din Belgrad, aceasta va decide dacă va anula sau va susţine decizia primei instanţe. În cazul în care va fi susţinută decizia primei instanţe, documentul va fi trimis Ministerului Justiţiei, a explicat Homen.

El a subliniat că Ministerul Justiţiei ar urma să accepte decizia Curţii şi că ministrul de resort va avea ultimul cuvânt, la fel ca în cazul altor extrădări.

Homen a declarat că o echipă de medici l-a examinat pe Mladici, dar pe de altă parte avocatul său şi familia fac tot posibilul pentru a preîntâmpina extrădarea lui.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici