Procesul americanului acuzat de crimă în Pakistan, amânat până la 14 martie
Pentru că Parchetul „a cerut o amânare de trei săptămâni pentru a furniza un răspuns asupra statutului lui Raymond Davis, audierea este amânată pentru 14 martie”, a declarat preşedintele Înaltei Curţi, judecătorul Ijaz Mohammad Chaudhry.
Cazul lui Raymond Davis afectează, de peste două săptămâni, relaţiile şi aşa tensionate între Washington, care cere să i se recunoască imunitatea diplomatică, şi Islamabad, care este, totuşi, un aliat-cheie al Statelor Unite în „războiul contra terorismului”, din 2001 încoace.
La 27 ianuarie, la Lahore, Raymond Davis, prezentat de presa din Statele Unite ca un fost membru al forţelor speciale americane, iar de Washington ca un „consilier administrativ şi tehnic” al Ambasadei sale la Islamabad, a deschis focul împotriva a doi motociclişti, dinăuntrul maşinii sale, omorându-i pe cei doi cu cinci gloanţe, dintre care unele trase în spate, potrivit anchetatorilor.
El a dat asigurări că a acţionat în legitimă apărare, pentru că el credea că cei doi bărbaţi urmau să îl atace în vederea unui furt. Dar, raportul poliţiei îl acuză de „dublu asasinat comis cu sânge rece”.