- Home
- Externe
- PARIS, (06.03.2014, 15:42)
- Florin Badescu
Procesul intentat de Julie Gayet revistei Closer, care a scris că actriţa ar avea o relaţie cu François Hollande, începe joi
Ofensiva judiciară lansată de Julie Gayet - propulsată pe prima pagină a presei internaţionale după ce revista Closer a dezvăluit că actriţa ar avea o relaţie cu preşedintele francez François Hollande -, debutează joi, într-un proces în care aceasta solicită daune pentru încălcarea vieţii private.
Urmărește
104 afișări
Julie Gayet (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Potrivit avocatului ei, Jean Enocchi, Julie Gayet, în vârstă de 41 de ani, nu va fi prezentă la audierea care va debuta în jurul orei 13.00 GMT, la Tribunalul din Nanterre, un oraş aflat în Regiunea Pariziană, informează AFP.
Actriţa solicită daune de 50.000 de euro şi 4.000 de euro pentru cheltuielile de judecată. Ea a cerut, de asemenea, publicarea unui anunţ judiciar pe jumătate din coperta revistei Closer, deţinută de Mandadori France, precum şi în alte publicaţii.
Revista Closer a publicat, pe 10 ianuarie, imagini cu şeful statului francez şi Julie Gayet, fotografiaţi separat în faţa unui imobil parizian de pe strada Cirque, la 100 de metri de Palatul Elysée.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
"Este vorba de un caz clasic de încălcare a vieţii private şi vom pleda în acest sens", a precizat Jean Enocchi.
La rândul ei, revista Closer se va opune în acest proces invocând dreptul la liberă informare. De mai multe luni, această relaţie "este povestită la diverse cine, în oraş (...) şi se râde de ea în platourile de televiziune", a dezvăluit Laurence Pieau, directoarea acestei reviste săptămânale. "Ne-am făcut datoria noastră de jurnalişti, oferind o informaţie exactă, pe care publicul are dreptul să o cunoască", a adăugat ea.
Fără să dezmintă informaţiile publicate în Closer, preşedintele François Hollande, foarte discret în ceea ce priveşte viaţa lui privată, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o pe 14 ianuarie, a vorbit despre "indignarea (sa) totală", după apariţia acelui număr al revistei. Preşedintele francez a anunţat, totuşi, că nu va acţiona pe nimeni în justiţie.
Julie Gayet a lansat însă o veritabilă ofensivă judiciară. După ce a deschis un proces civil contra Closer, actriţa a iniţiat şi un proces penal, pentru "încălcarea vieţii private", după ce revista a publicat un al doilea set de fotografii, care o prezentau la volanul automobilului său.
Parchetul din Nanterre, instanţa competentă în măsura în care sediul revistei Closer se află în Montrouge, în acelaşi departament Hauts-de-Seine, a iniţiat la sfârşitul lunii ianuarie o anchetă preliminară.
Sébastien Valiela, paparazzo care lucrează pentru Closer, autorul fotografiilor, a fost audiat la jumătatea lunii februarie în cadrul acestei proceduri judiciare.
Fotograful în vârstă de 42 de ani nu se află la primul scandal de acest gen. El a realizat fotografiile cu Mazarine Pingeot împreună cu tatăl ei, fostul preşedinte francez François Mitterrand, publicate în Paris Match în 1994.
Julie Gayet, mamă a doi copii, care se consideră hărţuită de paparazzi, a depus o plângere în justiţie şi la Paris, pentru "punerea în pericol a vieţii unei terţe persoane".
Gayet, rămasă "invizibilă" după dezvăluirea relaţiei sale cu François Hollande, a reapărut în public săptămâna trecută, la gala de decernare a premiilor César, unde era nominalizată la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar", pentru evoluţia sa din filmul "Quai d'Orsay". Premiul la această categorie a fost primit de actriţa Adèle Haenel, pentru prestaţia sa din pelicula "Suzanne".
Actriţă discretă, Julie Gayet, a jucat în ultimii 20 de ani în peste 70 de filme, de la comedii romantice la thrillere şi chiar drame, interpretând întotdeauna roluri secundare.
După ce a anunţat, pe 25 ianuarie, "sfârşitul vieţii sale comune" cu Valérie Trierweiler, cu care a avut o relaţie din anul 2007, preşedintele francez François Hollande a apărut mereu singur în public, iar natura relaţiei sale cu Julie Gayet nu este cunoscută.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe