- Home
- Externe
- RAMALLAH, (21.03.2014, 07:00)
- Ion Gaidau
Procesul israelian de colonizare a condus negocierile în impas, afirmă un oficial palestinian
Negocierile de pace dintre israelieni şi palestinieni vor eşua din cauza colonizării active efectuate de statul evreu, a declarat un purtător de cuvânt palestinian joi, după ce Israelul a anunţat că va construi peste 2.000 de locuinţe în Cisiordania.
Urmărește
274 afișări
Procesul israelian de colonizare a condus negocierile în impas, afirmă un oficial palestinian (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"Activităţile israeliene de colonizare au condus negocierile în impas şi vor provoca eşecul lor", a declarat pentru AFP Nabil Abou Roudeina, un purtător de cuvânt al preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas.
Mai devreme, un purtător de cuvânt al administraţiei militare israeliene, comandantul Guy Inbar, a anunţat că o comisie a Ministerului Apărării a aprobat proiecte de construcţie a 2.269 de locuinţe în şase colonii din Cisiordania.
Potrivit organizaţiei israeliene anticolonizare Pace Acum, această comisie a aprobat, pe 19 februarie, construcţia a 694 de locuinţe în colonia Leshem (nord), 290 la Beit El, în apropiere de Ramallah, şi 32 la Almog, în Valea Iordanului (est). De asemenea, Pace Acum a menţionat că 839 de locuinţe ar urma să fie construite la Ariel, 353 la Shvut Rachel şi 65 la Shavei Shomron, în nordul Cisiordaniei
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Secretarul de Stat american, John Kerry, care a relansat negocierile în iulie 2013, după aproape trei ani de întrerupere, urmează să prezinte celor două părţi până la sfârşitul lunii aprilie un "acord cadru" cu privire la soluţionarea conflictului din Orientul Mijlociu.
Aproape 375.000 de israelieni trăiesc în coloniile din Cisiordania, printre aproximativ 2,7 milioane de palestinieni. Comunitatea internaţională consideră procesul de colonizare ilegal şi un obstacol pentru încheierea unui acord de pace.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe