Prima pagină » Știri externe » Procuratura americană contestă eliberarea pe cauţiune a unui suspect de spionaj în favoarea Rusiei

Procuratura americană contestă eliberarea pe cauţiune a unui suspect de spionaj în favoarea Rusiei

Procuratura americană a contestat marţi decizia unui judecător de a elibera pe cauţiune unul dintre suspecţii de spionaj în favoarea Rusiei arestaţi în iunie în Statele Unite. Apelul Procuraturii americane se referă la cazul ziaristei americane de origine peruană Vicky Pelaez, eliberată joi pentru o cauţiune de 250.000 de dolari.
Procuratura americană contestă eliberarea pe cauţiune a unui suspect de spionaj în favoarea Rusiei
07 iul. 2010, 07:53, Știri externe

Pelaez a fost consemnată la domiciliul său din Yonkers, la nord de New York, şi obligată să poarte o brăţară electronică.

Ea nu a fost pusă imediat în libertate, iar marţi se afla încă în închisoare, din cauza weekendului prelungit acordat în Statele Unite de Ziua Independenţei.

Apelul procuraturii blochează eliberarea ziaristei, până când justiţia va pronunţa o nouă decizie în cazul său.

Alte trei persoane implicate în acelaşi caz – Richard şi Cynthia Murphy şi Anne Chapman – au compărut în faţa justiţiei, iar judecătorul a respins eliberarea lor pe cauţiune.

Suspecţii fac parte dintr-un grup de 11 persoane – dintre care zece au fost arestate în Statele Unite, iar a 11-a este dată dispărută – acuzate de FBI de apartenenţă la o reţea de spionaj în favoarea Rusiei.