„Procurorul general a decis să facă apel în faţa Curţii de Casaţie” la decizia tribunalului din Cairo care l-a exonerat sâmbătă pe Mubarak, a anunţat Parchetul într-un comunicat.
Fostul preşedinte era judecat pentru rolul său în reprimarea manifestaţiilor monstruoase din ianuarie-februarie 2011 care au pus capăt celor 30 de ani de guvernare ai acestuia şi în cursul cărora au fost ucise peste 846 de persoane.
În cursul procesului, şapte oficiali de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate, între care fostul ministru de Interne al lui Mubarak, Habib al-Adly, au fost achitaţi.
Curtea de Casaţie, cea mai înaltă jurisdicţie în dreptul penal din Egipt, poate să confirme verdictul sâmbătă sau să îl anuleze. În cazul anulării, ea va trebuie să examineze cazul, potrivit legislaţiei egiptene.
Procurorul a făcut apel după ce analiza justificării decizie a arătat că „verdictul suferă de un viciu juridic”, potrivit comunicatului, care precizează că Parchetul acţionează „fără să fie influenţat de disputele dintre diferitele curente politice”.
După verdictul de sâmbătă, 1.000 de manifestanţi s-au reunit în apropiere de piaţa Tahrir, epicentrul revoltei din 2011, pentru a denunţa decizia tribunalului. Reuniunea a fost dispersată de poliţie şi două persoane au murit în urma violenţelor. Figuri ale opoziţiei de stânga au criticat verdictul.
La rândul său, fostul şef al armatei şi actualul preşedinte Abdel Fattah al-Sissi a asigurat că Egiptul „priveşte către viitor şi nu se mai poate întoarce”. El a ordonat Guvernului să revizuiască în creştere compensaţiile alocate „familiilor martirilor şi răniţilor revoluţiei” din 2011.
Sâmbătă, Mubarak a fost exonerat de acuzaţiile de corupţie formulate împotriva lui.
Militanţii şi apărătorii drepturilor omului îl acuză periodic pe Sissi, arhitectul destituirii islamistului Mohamed Morsi în iulie 2013, că a instaurat un regim şi mai autoritar decât cel al lui Mubarak.
De la îndepărtarea lui Morsi de la putere, cel puţin 1.400 dintre susţinătorii săi au fost ucişi, majoritatea manifestanţi. Peste 15.000 de persoane au fost încarcerate, în timp ce sute de susţinători ai lui Morsi au fost condamnaţi la moarte în procese de masă expeditate în câteva minute.
Puterea a demarat o ofensivă şi împotriva opoziţiei laice şi de stânga, încarcerând zeci de tineri militanţi pentru că s-au opus unei legi controversate ce limitează dreptul de a manifesta.
Într-un prim proces în iunie 2012, Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă dar sentinţa a fost anulată din motive tehnice, iar cazul a fost rejudecat.