„Ancheta va încerca să stabilească dacă suspectul a beneficiat de complicitate, dacă a avut legături cu organizaţii teroriste islamiste, pentru că, trebuie să reamintesc, acest tip de acţiune se înscrie în apelurile făcute de astfel de organizaţii”, a declarat François Molins, citat de ziarul Liberation.
Bilanţul atentatului de la Nisa este de 84 de morţi, inclusiv zece copii şi adolescenţi. Alte 202 persoane au fost rănite, 52 fiind în stare gravă, a declarat Francois Molins.
Procurorul general al Franţei a lăudat activităţile serviciilor de securitate franceze. „Şoferul camionului a deschis focul asupra forţelor de ordine, dar a fost neutralizat; camionul fusese închiriat pe 11 iulie şi trebuia returnat pe 13 iulie”, a precizat Molins.
În interiorul camionului frigorific au fost găsite opt cutii goale şi o bicicletă; în cabină era un pistol semiautomat calibrul 7.65 şi un încărcător; de asemenea, erau replici ale unor arme de foc de tip Kalacknikov şi M16, a explicat Molins.
„Mohamed Lahouaiej Bouhlel nu era cunoscut deloc de serviciile de informaţii franceze. Era căsătorit, avea copii; soţia a fost reţinută”, a spus Molins, precizând că autorul atacului fusese condamnat o singură dată la şase luni de închisoare cu suspendare pentru o altercaţie în trafic.
Citeşte şi: ATACUL TERORIST din Nisa, aşa cum a fost văzut de martori. Eroi care au încercat să-l oprească pe criminal, sărind pe cabina camionului. Mohamed Lahouaiej Bouhlel, ucis după mai bine de 30 de minute – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: UPDATE: Operaţiunile pe aeroportul de la Nisa au revenit la normal, după evacuarea parţială
Citeşte şi: Autorul atentatului din Nisa adusese camionul în zonă minţind că transporta îngheţată – surse
Citeşte şi: Atunci când maşinile sunt folosite drept arme. Ce pot face autorităţile pentru a preveni pătrunderea cu vehicule în locurile publice
Citeşte şi: Comunitatea internaţională condamnă dur atentatul de la Nisa. Obama: „A fost un oribil atac terorist” / Merkel: „Cuvintele nu pot exprima ce ne leagă de prietenii noştri francezi în aceste ore cumplite”
Citeşte şi: Hollande anunţă că Franţa va intensifica acţiunile împotriva grupării Stat Islamic, în Siria şi Irak