Procurorii sud-coreeni au anunţat că vor cere arestarea preşedintei demise Park Geun-hye
Park Geun-Hye, în vârstă de 65 de ani, fiică a fostului preşedinte şi general al armatei Park Chung-Hee, a devenit în 2012 prima femeie care a condus statul sud-coreean.
Choi Soon-Sil, o apropiată a preşedintei Park Peun-Hye, este acuzată că s-ar fi folosit de prietenia cu Park pentru a interveni în politică şi pentru a solicita donaţii de la diverse companii. A fost arestată pe data de 3 noiembrie, fiind pusă sub acuzare pentru fraudă şi abuz de putere.
Anunţând iniţiativa de cerere a unui mandat de arestare, Procuratura a mai transmis că există motive de suspiciuni că Park ar putea încerca să distrugă dovezile.
„Cazul este foarte grav în contextul în care suspectul a demonstrat acte de abuz de putere prin determinarea unor companii să doneze bani şi încâlcând libertatea de management corporatist prin folosirea unei poziţii de putere şi de autoritate în calitate de preşedinte”, a anunţat Procuratura într-un comunicat de presă.
Dacă Curtea emite mandatul de arestare, Park va fi al treilea fost peşedinte al Coreei de Sud care este plasat în custodie în timp ce este anchetat.