Tadici a informat-o în scris, joi, pe preşedinta Parlamentului în legătură cu demisia sa.
Această decizie, luată miercuri, cu mai bine de zece luni înainte de încheierea mandatului, a fost percepută ca o susţinere importantă acordată partidului său în cadrul alegerilor generale.
Alegerile locale şi parlamentare erau deja prevăzute pentru 6 mai.
Însă unele partide de opoziţie şi unii aliaţi de la putere ai lui Tadici au criticat hotărârea acestuia. Ei se tem de o concentrare a atenţiei asupra candidaţilor la preşedinţie, cei mai charismatici antrenând după ei partidele din care fac parte.
Peste şapte milioane de alegători vor fi chemaţi să aleagă, în afară de preşedinte, cei 250 de deputaţi ai Parlamentului monocameral sârb, dar şi să reînnoiască consiliile municipale şi Adunarea Regională din Voivodina.
În cadrul acestor alegeri, tabăra proeuropeană a lui Boris Tadici va înfrunta tabăra naţionaliştilor proruşi.
În virtutea Constituţiei, Dejanovici este cea care va exercita funcţia de preşedinte interimar al Serbiei.
Tadici a anunţat că va candida pentru obţinerea unui al treilea mandat de cinci ani, ultimul pe care-l poate exercita.