Karl Racine, procurorul din Districtul Columbia, speră să obţină sancţionarea reţelei de socializare online. „Facebook a eşuat în protejarea vieţii private a utilizatorilor şi i-a indus în eroare în legătură cu entităţile care au acces la datele lor şi la modul în care sunt folosite. Procesul intentat astăzi are rolul de a face Facebook să respecte promisiunea protejării dreptului la viaţă privată”, a argumentat Karl Racine.
Facebook a transmis că analizează plângerea şi aşteaptă continuarea „discuţiilor cu procurorul din Districtul Columbia şi din alte circumscripţii”.
Cambridge Analytica, o companie specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit, a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept „război psihologic”.
Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, care a fost deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi care a fost condusă de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale.
Aceeaşi companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.
Datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite, probabil au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica, a anunţat firma de socializare online.