Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, va fi audiat marţi de Comisia pentru Informaţii a Senatului

Publicat: 12 06. 2017, 19:11
Actualizat: 03 04. 2020, 04:55

Audierea procurorului general va avea loc la ora locală 14.30 (21.30, ora României) şi va fi prezidată de către senatorul republican Richard Burr şi de către senatorul democrat Mark Warner.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Justiţie a declarat că Sessions a cerut o audiere publică, întrucât „crede că este important ca poporul american să audă în direct adevărul de la el”.

Interacţiunile lui Jeff Sessions cu oficiali ruşi în timpul campaniei prezidenţiale a lui Donald Trump au intrat în atenţia comisiei şi a anchetatorilor federali. Sessions a recunoscut că s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Washington, Serghei Kisliak, în două rânduri anul trecut.

Audierea lui Jeff Sessions vine după ce fostul director al FBI, James Comey, a depus mărturie în faţa aceleiaşi comisii şi a sugerat că s-ar putea să existe mai multe informaţii compromiţătoare privind procurorul general şi ancheta despre legăturile dintre echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia.

James Comey a afirmat sub jurământ că preşedintele SUA i-a cerut să abandoneze o anchetă asupra generalului Michael Flynn, fostul său consilier pe probleme de securitate naţională.