Procurorul Vaticanului cere o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru un cardinal

Procurorul Vaticanului cere o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru un cardinal care a fost implicat într-o afacere imobiliară ratată la Londra, potrivit Reuters.

Urmărește
2682 afișări
Imaginea articolului Procurorul Vaticanului cere o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru un cardinal

Procurorul Alessandro Diddi a cerut miercuri instanţei să îl condamne pe cardinalul Angelo Becciu la şapte ani şi trei luni de închisoare.

Procesul a început în urmă cu doi ani, iar Becciu, în vârstă de 75 de ani, este unul dintre cei 10 acuzaţi. Toţi cei acuzaţi au negat că au comis vreo infracţiune.

Decizia instanţei este aşteptată la sfârşitul anului. În etapa următoare a procesului vor fi mai multe audieri în care sunt implicaţi cei care cer despăgubiri, cum ar fi banca Vaticanului.

Dosarul vizează în principal achiziţionarea unei clădiri din Londra de către Secretariatul de Stat, unde Becciu a ocupat cândva o funcţie de conducere.

Papa Francisc l-a demis pe Becciu, cel mai înalt oficial de rang de la Vatican care a fost judecat vreodată, dintr-un alt post clerical de rang înalt în 2020 pentru presupus nepotism.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici