Produse pe bază de carne de vită, retrase din meniul deputaţilor britanici

Publicat: 20 02. 2013, 08:33
Actualizat: 05 04. 2020, 14:22

„Un furnizor (Brakes) al restaurantului din Camera Comunelor realizează teste pe produsele care conţin vită”, a declarat acest purtător de cuvânt.

„Ca măsură de precauţie, restaurantul din Camera Comunelor a retras patru produse pe bază de vită furnizate de Brakes”, a continuat el, precizând că „testele la două din cele patru produse s-au terminat şi au conchis că acestea nu conţin carne de cal”.

Produsele retrase „conţin vită şi nu carne proaspătă furnizată Camerei Comunelor”, a anunţat purtătorul de cuvânt, adâugând că, potrivit lui Brakes, toate testele „ar urma să se încheie până pe 22 februarie”.

„Serviciul de restaurante din Camera Comunelor a urmat toate recomandările Agenţiei pentru siguranţă alimentară, a luat măsurile de precauţie necesare şi a identificat toate produsele care conţin vită”, a asigurat purtătorul de cuvânt.