Produsele "comuniste" redevin pe placul cumpărătorilor

Biscuiţi şi batoane de ciocolată, dintre care unele şi-au păstrat acelaşi amabalaj de carton ca în perioada comunistă, au reapărut în rafturile supermarketurilor şi nu au niciun motiv să invidieze, în materie de vânzări, mărcile "capitaliste" consacrate.

"De câţiva ani, asistăm la o tendinţă de revitalizare a mărcilor epocii comuniste. Ele provoacă nostalgie pentru că ne reamintesc de tinereţe", a declarat sociologul român Mircea Kivu.

"Aceste produse mă trimit cu gândul la copilăria mea. Prefer şi acum un baton de ciocolată «Szerencsi» în locul unuia «Mars». Pentru mine, are un gust mai bun, o calitate mai bună şi, mai ales, îmi trezeşte amintiri frumoase", spune Tamas Pickarczyk, comerciant de maşini ungureşti, în vârstă de 27 de ani.

Pentru Ivan Petrov, un student bulgar, ambalajul este cel care dă şarmul: "Ador (biscuiţii) Deţka-Zakuska ("Gustare de copil") nu numai pentru gustul lor, ci şi pentru ambalajul lor comunist" calificat drept "primitiv".

În Croaţia, condimentul "Vegeta", celebru în toată fosta Iugoslavie şi în afara graniţelor ei, a supravieţuit căderii comunismului şi rămâne una dintre "emblemele" industriei alimentare.

Există însă şi alte produse nealimentare care continuă să genereze mândria europenilor din est.

În Polonia, maşina de spălat cu rotor Frania, foarte căutată între anii 1950 şi 1970, a fost înlocuită de atunci de maşinile de spălat automate, dar "continuă să se vândă în număr de circa 40.000 de unităţi pe an", a declarat Magda Kwiatkowska, responsabilă de vânzări la producătorul său, Emalia Olkusz.

Frania pare de neînlocuit la ţară. Deoarece pentru 100 de euro oamenii se dotează nu doar cu maşină de spălat, ci şi cu un instrument adaptat pentru curăţatul morcovilor, fabricarea biscuiţilor, a sucurilor de fructe ... şi chiar a alcoolului de casă.

Pentru români autoturismul Dacia rămâne, la 42 de ani după lansare, cea mai cunoscută marcă şi un "simbol" al ţării, în pofida numeroaselor bancuri care au circulat pe seama ei.

La momentul preluării uzinei Dacia de la Piteşti (vest de Bucureşti) de către grupul francez Renault, după căderea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, a fost realizat un studiu pentru a se vedea dacă este nevoie de schimbarea numelui maşinii, povesteşte Kivu.

"În pofida prestigiului producătorului francez, românii au vrut să păstreze numele Dacia, datorită puternicelor legături afective care s-au creat" cu marca, adaugă el.

Acest fenomen a funcţionat şi în Germania de Est, unde pasionaţii maşinii Trabant s-au constituit în asociaţii. În Polonia, mândrii proprietari ai unui autoturism Polski, versiunea locală a Fiatului 125, se reunesc de mai multe ori pe an într-un raliu specializat.

"Miturile" care înconjoară periplurile în patru, plus bagajele, la bordul acestui vehicul minuscul, se povestesc cu bucurie seara între prieteni, la fel ca şi legendele referitoare la vechile Dacii, aparent atât de simplu de reparat încât un simplu ciorap colant poate înlocui o curea de transmisie uzată.

După ce le-au aruncat la gunoi sau le-au distrus din ură pentru regimul comunist, est-europenii au constatat că amintirile acestei epoci - carnete ale partidului comunist sau portrete ale foştilor lideri - ar putea foarte bine să aducă şi beneficii, dat fiind că occidentalii şi chiar compatrioţii le apreciază foarte mult.

Asemenea "relicve" inundă astăzi pieţele din numeroase oraşe, cum este cazul Belgradului, unde, între altele, mai multe cafenele poartă numele fostului lider al Iugoslaviei Josip Broz Tito sau chiar al fostului serviciu secret rus KGB.