Profesoara britanică graţiată de preşedintele Sudanului a plecat spre Marea Britanie
Profesoara britanică Gillian Gibbons, condamnată în Sudan pentru că a permis elevilor să boteze un ursuleţ de pluş cu numele profetului Mahomed, a părăsit luni seară oraşul Khartoum, cu destinaţia Marea Britanie, după ce a fost graţiată, anunţat ambasada britanică.

Profesoara britanică graţiată de preşedintele Sudanului a plecat spre Marea Britanie
"Pot să confirm că a părăsit ţara alături de doi parlamentari" britanici, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Omar Daair.
Cei doi parlamentari, baronul Sayeeda Warsi şi lordul Nazir Ahmed, s-au îmbarcat la bordul unui avion al companiei Emirates cu destinaţia Dubai, de unde vor pleca ulterior spre Marea Britanie, potrivit unor jurnalişti ai AFP.
Ei au fost salutaţi la plecare de ambasadorul britanic, Rosalind Marsden, şi de alţi diplomaţi. Profesoara Gillian Gibbons, în vârstă de 54 de ani, a fost condamnată joi la 15 zile de închisoare, urmând apoi să fie expulzată, pentru că le-a permis elevilor săi să boteze un ursuleţ de pluş cu numele Mahomed.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Preşedintele sudanez Omar el-Bechir a graţiat-o luni pe profesoarea britanică.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

