Gandul
„Nu este necesară trimiterea de ajutoare înainte ca ONEMI (Biroul Naţional pentru Urgenţe) să evalueze necesităţile”, a declarat ministrul de Externe, Mariano Fernandez.
Este important ca „ajutorul să nu fie deturnat, iar în ceea ce priveşte Chile, un sprijin care soseşte fără să fie necesar nu e de mare ajutor”, a adăugat Fernandez, referindu-se la Haiti, ţară care are mai multă nevoie de susţinere umanitară.
„Suntem recunoscători pentru ofertele de ajutor, dar aşteptăm ca ONEMI să stabilească necesarul”, a precizat el.
Cel puţin 214 persoane au murit, iar 500.000 de locuinţe au suferit avarii importante în urma cutremurului cu magnitudinea de 8,8 produs sâmbătă în centrul ţării.