Prima pagină » Știri externe » Incendii puternice de vegetaţie în Cipru. Autorităţile anunţă că focul este ţinut sub control

Incendii puternice de vegetaţie în Cipru. Autorităţile anunţă că focul este ţinut sub control

Incendii puternice de vegetaţie în Cipru. Autorităţile anunţă că focul este ţinut sub control

Incendiul de vegetaţie din Cipru, care a dus la moartea a patru persoane şi a fost descris ca fiind cel mai distructiv incendiu din ultimii 61 de ani, se află sub control, au transmis autorităţile luni.

Departamentul Forestier din Cipu a precizat că peste 600 de persoane au reuşit să ţină sub control flăcările, luni dimineaţă, după ce acestea s-au extins mai mult de 55 de kilometri pătraţi, forţând evacuarea a nouă sate şi distrugând case, afaceri, livezi şi păduri, potrivit AP.

Pompierii au rămas la faţa locului, pentru posibilitatea în care flăcările s-ar reaprinde, în contextul temperaturilor care se situează în jurul a 35 de grade Celsius. Autoritatea pentru Electricitate din Cipru a precizat că speră ca măcar şapte sate să aibă din nou curent începând cu luni seară.

Echipele de căutare au descoperit patru persoane decedate, duminică, despre care se crede că sunt muncitori egipteni, în afara satului Orou, în zona sudică a lanţului montan Troodos.

Cei patru bărbaţi, cu vârste curpinse între 22 şi 29 de ani, au fost daţi dispăruţi sâmbătă după-amiază, când incendiul a început în afara localităţii Arakapas şi s-a extins rapid, în contextul vânturilor puternice.

Oficialii au precizat că cei patru au încercat să fugă din calea focului pe un drum forestier, însă camionul mic cu care erau nu a reuşit să treacă de unele zone, iar cei patru au căzut într-un terasament. În acest caz a început o investigaţie pentru a vedea cauza exactă a morţii celor patru muncitori, cât şi condiţiile de siguranţă în care lucrau.

Potrivit primelor informaţii, incendiul nu ar avea cauze naturale. Un bărbat de 67 de ani a fost arestat, fiind suspectat că ar avea legătură cu izbucnirea focului.