Programul Iranului de îmbogăţire a uraniului în cifre

Uraniul îmbogăţit până la 5 la sută poate alimenta centralele nucleare, anumite reactoare de cercetare utilizând combustibil îmbogăţit la 20 la sută. Însă îmbogăţirea la peste 90 la sută a uraniului poate fi folosită pentru construirea unei arme atomice.

Conform celui mai recent raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) publicat joi, Iranul produce în prezent uraniu îmbogăţit la 3,5 la sută sau la 20 la sută în cadrul a două complexe:

– NATANZ (centru): Iranul îmbogăţeste aici uraniu la 3,5 la sută şi 20 la sută cu peste 12.000 de centrifuge IR-1 de primă generaţie instalate.

Un număr de 8.892 de centrifuge au îmbogăţit uraniu la 3,5 la sută în februarie, cu un ritm lunar de aproximativ 230 de kilograme. Iranul a produs la Natanz 8.271 de kilograme de uraniu la 3,5 la sută de la începutul activităţilor sale de îmbogăţire în februarie 2007.

În paralel, 348 de centrifuge sunt dedicate producţiei de uraniu îmbogăţit la 20 la sută pornind de la uraniu îmbogăţit la 3,5 la sută.

Iranul a început în februarie să instaleze la Natanz centrifuge IR-2m de nouă generaţie, mai perfomante, ceea ce a fost calificat ca o „provocare” de către Occident.

– FORDO (centru): Iranul are în funcţiune 696 de centrifuge IR-1 la această instalaţie, a cărei descoperire în 2009 a declanşat o criză cu marile puteri. Această uzină îngropată într-un munte, la adăpost de eventuale bombardamente, este dedicată producţiei de uraniu îmbogăţit la 20 la sută. Aceasta ar putea conţine 3.000 de centrifuge.

Iranul a produs în total 280 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20 la sută la cele două complexe, Natanz şi Fordo, din februarie 2011. Ritmul actual de producţie este de aproximativ 15 kilograme pe lună.

– STOCURILE: conform AIEA, Iranul dispunea în februarie de un stoc de 5.974 de kilograme de uraniu la 3,5 la sută, restul producţiei fiind utilizată pentru a fi îmbogăţită la 20 la sută.

Stocul de uraniu la 20 la sută era de 167 de kilograme la aceeaşi dată, restul fiind utilizat pentru fabricarea a aproximativ 50 de kilograme de combustibil destinat unui reactor de cercetare nucleară de la Teheran.