„Nicio familie nu ar trebui să treacă prin aşa ceva”, a declarat fratele presupusei victime a lui Dominique Strauss-Kahn pentru Daily Mail. „Este o femeie muncitoare care este doar o victimă. Este o imigrantă din Africa de Vest extraordinară, care vrea doar să muncească”, a adăugat el. Presupusa victimă ar fi originară din Guineea, potrivit cotidianului britanic. Anterior, publicaţia franceză Le Figaro susţinea că aceasta provine din Ghana.
„O iubesc, este sora mea mai mică şi acum se simte mai bine după ce a avut şansa să discute cu un avocat. Este într-un loc foarte, foarte sigur şi va rămâne acolo”, a precizat el.
Fratele, în vârstă de 43 de ani, un manager de restaurant din Harlem, în New York, susţine că sora sa, în vârstă de 32 de ani l-a sunat sâmbătă după-amiază, după aproape o oră de la incident, pentru a-i spune că cineva i-a făcut „ceva foarte rău”.
Fratele, al cărui nume nu poate fi oferit din motive legale, a declarat că vrea un proces împotriva lui Strauss-Kahn. „Am încredere în sistemul juridic american şi îl voi lăsa să facă ce are de făcut”, a afirmat el. „Vreau să văd dreptate. Va fi făcută dreptate”, a continuat acesta.
Un parlamentar francez din partea unui partid politic rival a declarat, fără să ofere probe, că Strauss-Kahn a abuzat de alte câteva cameriste în timpul sejururilor sale precedente la hotelul Sofitel din New York.
Hotelul a emis o declaraţie în care susţine că afirmaţiile parlamentarului sunt „fără fundament şi calomnioase”. Conducerea hotelului Sofitel „nu are cunoştinţă de nicio tentativă precedentă de agresiune”, a anunţat aceasta, adăugând că a înfiinţat o linie telefonică specială în urmă cu peste un an pentru ca angajaţii să poată raporta incidentele cu care se confruntă.