Proiectul danez de restabilire a controalelor vamale, respins în Comisia de Finanţe din Parlament
Proiectul trebuia adoptat vineri de Comisia pentru Finanţe din Parlament, totuşi opoziţia de stânga a reuşit să împiedice adoptarea lui şi să obţină un vot în acest sens, însoţit de o dezbatere.
Ministrul Finanţelor din Guvernul de centru-dreapta, Claus Hjort Frederiksen, a recunoscut că un vot al majorităţii riscă să fie complicat de obţinut, arătându-se însă încrezător.
„Acum trebuie să explicăm ce vrea să spună cu adevărat proiectul”, a declarat el.
Ministerul de Finanţe, citat puţin mai târziu de agenţia Ritzau, a dat asigurări că a obţinut o majoritate de 90 de voturi pentru a susţine proiectul, care va fi examinat în şedinţă plenară săptămâna viitoare.
Guvernul danez a decis să restabilească controalele vamale permanente la frontierele sale naţionale cu Germania şi Suedia pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale şi criminalităţii organizate.
Această decizie a fost criticată de Comisia Europeană care vede în ea o punere la îndoială a spaţiului Schengen şi a ameninţat cu o procedură de infringement. Berlinul a criticat, de asemenea, acest proiect.
Ministrul danez de Externe, Lene Espersen, a dat asigurări, la rândul său, vineri: „Ceea ce avem în vedere se conformează pe deplin cadrului Schengen. Danemarca crede cu fermitate în deschiderea frontierelor. Ceea ce noi prevedem este exclusiv o consolidare a vămilor”.
„Guvernul va fi atent, la punerea în aplicare, la conformitatea măsurii cu acordurile Schengen şi legislaţia europeană”, a asigurat ea în cadrul unei conferinţe de presă.