- Home
- Externe
-
AKRON, OHIO, (07.07.2012, 07:24)
- Ana Borlescu ,
Proprietara unui restaurant din Ohio a murit la scurt timp după ce l-a servit pe Barack Obama
Patroana unui restaurant din Ohio a murit, vineri, la câteva ore după ce l-a servit pe preşedintele Statelor Unite Barack Obama, iar acesta din urmă a transmis condoleanţe familiei, a anunţat Casa Albă.

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Josephine Ann Harris, în vârstă de 70 de ani, proprietara restaurantului "Ann's Place" din oraşul Akron, a spus că simte ameţeli şi a fost transportată la spital unde a fost constatat decesul aparent cauzat de o criză cardiacă, a transmis cotidianul Akron Beacon Journal în pagina electronică.
Cu câteva ore înainte, Obama, care a încheiat vineri după-amiază un turneu electoral de două zile cu autocarul în Pennsylvania (est), a mâncat micul dejun la restaurantul Josephinei Harris şi s-a întâlnit cu ea.
Purtătorul de cuvânt al lui Obama, Jay Carney, a declarat pentru jurnaliştii din Air Force One în zbor spre Washington că preşedintele a contactat-o pe fiica patroanei din avion.
"Preşedintele şi-a exprimat tristeţea şi condoleanţele. Este foarte trist. El a fost onorat să o întâlnească în această dimineaţă şi i-a spus (fiicei) că se gândeşte la toţi membri familiei acesteia şi se roagă pentru ei", a adăugat Carney.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe