Protestele au izbucnit în peste 100 de oraşe americane, precum şi în unele dintre cele mai importante oraşe europene. Şeful sindicatului poliţiei din Minneapolis a postat pe contul său de Twitter o amplă scrisoare în care prezintă trecutul infracţional al lui George Floyd.
„Ce nu se spune este că George Floyd are istoric de condamnări pentru violenţă. Media nu va difuza aşa ceva”, a spus şeful uniunii sindicale a poliţiştilor din Minneapolis.
Potrivit acestuia, George Floyd a primit 10 luni de închisoare în 1998 pentru jaf armat, 30 de zile de închisoare pentru încălcare proprietăţii private în 2002, sentinţe de 8, respectiv 10 luni de închisoare în 2002 şi 2004 pentru posesie de cocaină şi alte 10 luni de închisoare în 2005 pentru posesie de cocaină.
De asemenea, în 2007 a participat la un jaf armat grad 1, infracţiune pentru care a fost arestat în 2009.