Propunere de "Schimb între Putin şi Hodorkovski" la închisoare, inscripţionată pe ziduri în Rusia
Locuitorii din Ekaterinburg, în Urali, au descoperit luni, pe zidurile din oraş, zeci de inscripţii propunând schimbarea lui "Putin cu Hodorkovski", în dimineaţa anunţării sentinţei, la Moscova, contra fostului om de afaceri şi critic al Kremlinului.

Propunere de "Schimb între Putin şi Hodorkovski" la închisoare, inscripţionată pe ziduri în Rusia (Imagine: www.oborona.org)
"Schimb între Putin şi Hodorkovski", se arăta în cele aproximativ 80 de inscripţii realizate în noaptea de duminică spre luni pe pereţi din acest oraş cu peste un milion de locuitori, a anunţat presa rusă.
Fostul patron al grupului petrolier Iukos, aflat în închisoare din 2003, a fost declarat vinovat de furt şi spălare de bani, luni, de un tribunal care-l judeca, la Moscova, într-un al doilea proces.
Acest proces este denunţat de apărare ca o continuare a unei reglări de conturi politice cu actualul premier şi fost preşedinte, Vladimir Putin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Inscripţiile, realizate cu o singură culoare, cu ajutorul unui şablon, reprezentând feţele celor doi, au fost imprimate în oraş de o organizaţie a unei mişcări de opoziţie a tinerilor, Oborona (Apărare), fiind prezentate pe site-ul acesteia, oborona.org.
Militanţii din cadrul acestei organizaţii "au luat de bun ce a spus Putin, care a declarat recent (despre Hodorkovski) că «locul unui hoţ este la închisoare»", a anunţat postul de radio Ecoul Moscovei, citându-l pe un membru Oborona, Stepan Rudakov.
Tinerii opozanţi din Ekaterinburg "estimează să premierul (Vladimir Putin) trebuie să-i ia locul lui (Mihail) Hodorkovski în închisoare", a adăugat postul de radio.
Potrivit aceleiaşi surse, acţiunea tinerilor opozanţi a fost posibilă datorită temperaturilor foarte scăzute din timpul nopţii, când s-au înregistrat sub minus 30 de grade Celsius, iar pe străzi nu s-au aflat poliţişti sau trecători.
Deţinuţi din 2003 şi condamnaţi, în 2005, la opt ani de închisoare, pentru escrocherie la scară mare şi evaziune fiscală, într-un prim proces, Mihail Hodorkovski şi asociatul său, Platon Lebedev, riscă, de această dată, 14 ani de detenţie, pedeapsă cerută de acuzare.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului