Prostituata columbiană implicată în scandalul cu Secret Service va povesti totul într-un interviu - FOTO

Prostituata columbiană aflată în centrul scandalului în care sunt implicaţi agenţi ai Secret Service ar putea să pozeze pentru revista Playboy şi ar urma să dea un interviu unui jurnalist cunoscut, în care să povestească tot ce s-a întâmplat, potrivit presei.

Urmărește
212 afișări
Imaginea articolului Prostituata columbiană implicată în scandalul cu Secret Service va povesti totul într-un interviu - FOTO

Prostituata columbiană implicată în scandalul cu Secret Service va povesti totul într-un interviu (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Dania Suarez, în vârstă de 24 de ani, a atras atenţia presei internaţionale după un incident petrecut la un hotel din Cartagena, unde şi-a petrecut noaptea cu un agent Secret Service, care apoi a refuzat să-i plătească suma convenită, de 800 de dolari. Scandalul a intrat în atenţia opiniei publice la 12 aprilie, cu două zile înainte ca preşedintele american, Barack Obama, să participe la Summitul Americilor de la Cartagena, citată de Daily Mail în ediţia online.

Tânăra devenită celebră ar urma să pozeze goală în revista Playboy şi să ofere detalii despre scandal într-un interviu cu un jurnalist cunoscut, relatează Miami Herald. Însă Theresa Hennessey, o purtătoare de cuvânt a revistei Playboy, a declarat că "nu există planuri de a publica fotografii cu ea în revistă".

Pe de altă parte, Larry Flynt, editorul revistei Hustler, a dezvăluit faptul că are fotografii, dar a precizat că nu a terminat de redactat articolul care le va însoţi.

"Există o fascinaţie a publicului pentru oameni din presă şi mă îndoiesc că nu există o piaţă pentru imagini ca acestea şi dezvăluirea personală a versiunii sale asupra poveştii", a apreciat Richard Wolf, un avocat din industria de divertisment.

Acest scandal a determinat Secret Service să trimită 100 de agenţi la cursuri de etică ale unor profesori de la Universitatea Johns Hopkins. Secret Service a anunţat de asemenea noi reguli de conduită pentru agenţii săi, inclusiv interdicţia de a consuma alcool în cantităţi excesive şi de a aduce străini în camerele lor de hotel.

În plus, ambasadorul Columbiei în Statele Unite, Gabriel Silva, a cerut într-un interviu ca preşedintele Barack Obama să prezinte scuze pentru acest scandal, despre care afirmă că a afectat reputaţia ţării sale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici