Protest al Iordaniei, după ce Bulgaria a returnat legume cu un conţinut ridicat de pesticide
Autorităţile iordaniene au trimis o notă oficială de protest ambasadei Bulgariei la Amman privind scandalul legat de legume importate de Bulgaria din această ţară, care conţineau de peste zece ori nivelul maxim admis de pesticide, relatează site-ul Novinite.com.
Ministrul bulgar al Agriculturii, Miroslav Naidenov, a declarat joi că a discutat cu ministrul Afacerilor Externe, Nikolai Mladenov, răspunsul oficial al Sofiei la această notă. "Deşi aceste chimicale periculoase sunt degradabile, ţara noastră a returnat livrarea, pentru că, altfel, legumele ar fi ajuns pe piaţă. Este responsabilitatea Iordaniei să prevină exportarea unor asemenea produse", a declarat Naidenov.
Agenţia bulgară pentru Siguranţa Alimentelor a detectat, luni, un nivel de pesticide de peste zece ori mai mare decât cel admis în tomate, castraveţi şi ardei importate din Iordania.
Verificări suplimentare efectuate asupra unui număr de 18 loturi de legume din Iordania au arătat că nouă dintre acestea conţineau cantităţi "excesive" de pesticide. În total, au fost interzise spre comercializare 108 tone de legume, iar cinci societăţi de import au fost informate cu privire la aceste rezultate.
Directorul Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor, Iordan Voinov, le-a recomandat consumatorilor să spele cu apă şi să îndepărteze coaja fructelor şi legumelor. "Substanţele chimice dăunătoare se găsesc doar în exteriorul şi nu în interiorul fructelor şi legumelor. Spălarea şi îndepărtarea cojii vor preveni pătrunderea pesticidelor în organism", a subliniat el.
Totodată, Voinov a subliniat că pe baza aspectului, gustului sau mirosului produselor nu se poate stabili dacă acestea conţin pesticide. Acest lucru se poate stabili doar prin cercetări în laborator, a precizat el.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

