Protest de amploare în Polonia: sute de mii de persoane cer întărirea democraţiei
Primăria din Varşovia a estimat că o jumătate de milion de persoane au participat la evenimentul care a marcat cea de-a 34-a aniversare a primelor alegeri parţial libere din Polonia. La solicitarea partidelor din opoziţie, oamenii au venit din întreaga ţară, dar demonstraţii simultane au avut loc şi în alte oraşe poloneze. Printre participanţi au fost doi importanţi lideri politici, fostul prim-ministru Donald Tusk şi fostul preşedinte Lech Walesa.
Protestele au vizat partidul naţionalist aflat la guvernare, Lege şi Justiţie (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski. PiS a condamnat adunarea spunând că este un „marş al urii”.
Protestatarii au nemulţumiri legate de inflaţie, de costul vieţii şi de drepturile femeilor şi ale persoanelor LGBT. De asemenea, au fost exprimate îngrijorări faţă de o nouă lege despre care opoziţia spune că subminează democraţia poloneză. Legea, criticată de UE şi de SUA, instituie o comisie care va investiga influenţa Rusiei în politica poloneză şi care are puterea de a interzice persoanelor să ocupe funcţii publice timp de 10 ani.
Participanţii la marşul organizat de opoziţie au avut steaguri poloneze şi ale UE şi au scandat lozinci legate de democraţie şi libertate.