Aeronava, un Eurocopter 135, s-a prăbuşit în lacul Achensee, la circa 40 de kilometri nord-est de Innsbruck, miercuri dimineaţă, la scurt timp după ora 08.00 GMT (11.00 ora României). Cadavrul unui membru al echipajului, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit la scurt timp, dar echipele de salvare estimează că celelalte trei victime sunt în epava elicopterului, care ar putea să se afle la o adâncime de 80 de metri.
Elicopterul transporta, în afară de pilot, în vârstă de 41 de ani, şi un alt membru al echipajului, un poliţist de frontieră austriac în vârstă de 53 de ani şi unul elveţian. Acesta din urmă, în vârstă de 43 de ani, se afla în Austria pentru formare, potrivit unui comunicat al autorităţilor elveţiene.
Pentru găsirea epavei au fost mobilizaţi peste 40 de scafandri, echipaţi cu un sonar şi camere submarine.
Cauza accidentului nu era cunoscută miercuri seara. Elicopterul a decolat din Innsbruck (vest) pentru un exerciţiu. Potrivit autorităţilor, aeronava era în stare bună de funcţionare, având 1.300 de ore de utilizare şi un echipaj experimentat.