- Home
- Externe
- CAIRO, (01.07.2013, 12:25)
- Iuliana Enache
PROTESTE în Egipt: Opoziţia îi oferă termen până marţi lui Mohamed Morsi pentru a părăsi puterea
Mişcarea Tamarrod, aflată la originea contestării preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, i-a cerut luni şefului statului să părăsească puterea până marţi, ameninţând cu o mişcare de "nesupunere civilă".
Urmărește
286 afișări
Mohamed Morsi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Îi dăm lui Mohamed Morsi termen până marţi, la ora 17.00 (18.00 ora României) pentru a părăsi puterea şi a le permite instituţiilor statului să pregătească alegeri prezidenţiale anticipate", afirmă un comunicat al Tamarrod, publicat pe site-ul său de Internet. În caz de refuz, "marţi la ora 17.00 va fi debutul unei campanii de nesupunere civilă totală".
Tamarrod (revoltă în arabă), susţinută de numeroase personalităţi şi mişcări ale opoziţiei laice, liberale sau de stânga, asigură că a strâns peste 22 de milioane de semnături pentru organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate, ceea ce înseamnă un număr de alegători mai mare decât cel al lui Morsi în iunie 2012 (13,23 de milioane).
Această mişcare a făcut apel la manifestaţii de amploare, în cursul cărora, duminică, "milioane" de egipteni, potrivit armatei, au defilată în ţară cu ocazia primei aniversări a preluării funcţiei de către primul preşedinte civil al Egiptului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Într-un comunicat, Tamarrod cere armatei, poliţiei şi aparatului judiciar să "se poziţioneze clar de partea voinţei populare reprezentate de mulţimile" de manifestanţi de duminică.
Mişcarea respinge apelul la dialog lansat duminică de preşedintele Morsi. "Imposibil de acceptat jumătăţi de măsură. Nu există altă alternativă decât încheierea paşnică a puterii Fraţilor Musulmani şi a reprezentantului lor, Mohamed Morsi", afirmă aceasta.
Şase persoane au fost ucise în confruntările de duminică dintre susţinătorii şi adversarii preşedintelui, potrivit unui bilanţ comunicat luni de un oficial al Ministerului Sănătăţii.
Manifestanţii au atacat duminică seara sediul din Cairo al Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), vitrina politică a Fraţilor Musulmani, din care provine Morsi. Imagini difuzate de televiziune au arătat un imobil în flăcări atacat de zeci de persoane care aruncau cu pietre şi cocteiluri Molotov.
Susţinătorii puternicei confrerii au replicat cu focuri de armă, a constatat un jurnalist al AFP. Mai târziu, în cursul nopţii, s-au auzit focuri de armă automate în vecinătatea clădirii.
Sute de manifestanţi au petrecut noaptea în Piaţa Tahrir din Cairo şi în faţa palatului prezidenţial, după o zi marcată de manifestaţii de o amploare fără precedent de la revolta care l-a îndepărtat de la putere pe Hosni Mubarak, la începutul lui 2011.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe