- Home
- Externe
- SANFORD, (15.07.2013, 07:43)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PROTESTE în New York faţă de achitarea agentului de pază care a omorât un tânăr de culoare. Obama îndeamnă la calm - FOTO
Preşedintele american Barack Obama a îndemnat la calm duminică, după achitarea lui George Zimmerman pentru uciderea unui tânăr de culoare în Florida, achitare care a provocat un val de proteste în ţară şi manifestaţii importante la New York.
Urmărește
1021 afișări
PROTESTE în New York faţă de achitarea agentului de pază care a omorât un tânăr de culoare. Obama îndeamnă la calm (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"Ştiu că acest caz a provocat pasiuni puternice. După o zi de la verdict, ştiu că aceste pasiuni ar putea să se intensifice. Dar suntem un stat de drept, iar juriul a vorbit", a declarat Barack Obama, citat într-un comunicat, după o zi de la verdictul pronunţat sâmbătă seara de un tribunal din Florida (sud-est).
"Cer, acum, tuturor americanilor să respecte îndemnurile la reflecţie în calm, lansate de doi părinţi care şi-au pierdut fiul tânăr", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: În 2025, știi ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituția. Vot electronic, direct. În Postul Paștelui vei vota un Președinte Independent!
-
Adrian Sârbu: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!
-
Decizia Curţii de Apel Bucureşti în procesul intentat de Călin Georgescu: Alegerile rămân anulate
-
Sf. Vasile: Aproape o jumătate de milion de români îşi serbează ziua onomastică
Departamentul Justiţiei a amintit duminică, într-un comunicat, reluat de mai multe publicaţii, ca o anchetă federală a fost deschisă anul trecut asupra cazului. "Procurori federali experimentaţi vor stabili dacă probele relevă o încălcare a legilor federale penale asupra drepturilor civice, încălcare pasibilă de anchetă", se arată în document.
Trayvon Martin, în vârstă de 17 ani, a fost ucis în februarie 2012 de către George Zimmerman, în vârstă de 29 de ani, care a fost găsit nevinovat de această crimă de către un juriu de şase femei, la Sanford. Avocaţii acuzatului au pledat pentru legitimă apărare.
Cazul a suscitat o emoţie considerabilă în Statele Unite, asociaţii de apărarea drepturilor civice apreciind că adolescentul a fost victima unei infracţiuni de discriminare pe bază de profil rasial.
După o lună de la uciderea tânărului, în martie 2012, Barack Obama a rupt tăcerea şi a declarat că "dacă (ar) fi avut un fiu, ar fi semănat cu Trayvon".
Duminică el a calificat moartea lui Trayvon Martin drept o "tragedie nu doar pentru familie, nu doar pentru o comunitate, ci pentru America", dar le-a cerut americanilor să "extindă cercul compasiunii şi înţelegerii".
În contextul în care o lege din 2005 permite oricui, în Florida, să se apere în caz de ameninţare, inclusiv cu o armă de foc, Obama i-a îndemnat pe americani să se "întrebe dacă facem tot ceea ce este posibil pentru a stopa valul de violenţă prin arme de foc, care ia prea multe vieţi, zilnic, în această ţară".
Acest tip de lege "încurajează confruntări sângeroase, permiţând oamenilor ca mai întâi să tragă şi apoi să spună «omucidere scuzabilă»", a deplâns, citat într-un comunicat, primarul oraşului New York Michael Bloomberg, un cunoscut susţinător al consolidării legilor împotriva armelor de foc.
Barack Obama, care a susţinut, fără succes, proiecte de lege vizând restrângerea utilizării armelor de foc, a apreciat că americanii ar trebui să "se întrebe, ca indivizi şi ca societate, cum să împiedice viitoare tragedii asemănătoare" celei din Florida.
Florida este statul american în care sunt înregistrate cele mai multe persoane înarmate.
- "Infracţiune pe bază de profil rasial"
O serie de manifestaţii erau organizate duminică în ţară, inclusiv la New York, unde câteva mii de persoane au manifestat duminică după-amiaza şi seara sub o puternică supraveghere din partea poliţiei, dar fără incidente.
"Avem o mare problemă rasială şi mai avem o problemă cu armele de foc", a apreciat un vorbitor, Rodney Rodriguez. "Dacă Zimmerman nu ar fi avut armă, nu l-ar fi putut ucide pe Trayvon Martin", a adăugat el.
Încă de la anunţarea verdictului, sâmbătă seara, marşuri spontane au avut loc la San Francisco (vest), Chicago (nord), în capitală, Washington (est), la Atlanta (sud-est) şi Philadelphia (est).
"Nu este vorba doar de o infracţiune pe bază de profil rasial privind poliţia, ci şi despre o infracţiune pe bază de profil rasial privind un judecător. Este o infracţiune pe bază de profil rasial la cumpărături, este o infracţiune pe bază de profil rasial zilnic", a apreciat pastorul Jesse Jackson, un activist în domeniul drepturilor civice, într-un mesaj postat pe Twitter.
Dezbaterea cu privire la procesul lui Zimmerman, transmis în direct timp de trei săptămâni de televiziuni, i-a opus pe cei care cred că Zimmerman - al cărui tată este alb, iar mamă peruviană - a ucis un tânăr de culoare din cauza rasismului şi cei care sunt convinşi că a acţionat în legitimă apărare.
George Zimmerman a declarat că a fost agresat de către adolescent, în contextul în care acuzarea a încercat să dovedească juriului că acesta a decis să îl urmărească pe Trayvon Martin care, purtând un hanorac cu glugă, îi părea suspect.
Părinţii lui Trayvon Martin, absenţi la pronunţarea verdictului, au îndemnat la manifestaţii non-violente, citându-l pe Martin Luther King şi Biblia.
"Chiar dacă este mort, ştiu că fiul meu este mândru de lupta pe care am purtat-o (împreună) cu voi toţi pentru el", a scris tatăl său, Tracy Martin, într-un mesaj postat pe Twitter.
Avocatul familiei Martin, Benjamin Crump, a declarat pentru CNN că este luată în calcul o acţiune în dreptul civil.
Robert Zimmerman, fratele lui George, a amintit că fratele său, porivit juriului, "a acţionat corect, în apărarea vieţii sale şi în conformitate cu legea".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: LIVE UPDATE. Primele țări care intră în 2025. În Australia, peste 1 milion de persoane s-au adunat în portul Sydney pentru focul de artificii
Citește pe www.zf.ro: Final de an de coşmar: Una dintre cele mai cunoscute firme româneşti dă afară 40% din angajaţi
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ultimele ore ale lui Liam Payne au fost detaliate de un judecător. Cinci persoane sunt acuzate de moartea sa
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Care este cel mai nesănătos aliment din lume, pe care foarte mulţi români îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe