Proteste violente în Los Angeles după moartea unui imigrant din Guatemala, ucis de poliţie - VIDEO
Forţele de ordine din Los Angeles au reţinut 22 de manifestanţi şi au tras focuri de avertisment în a doua noapte de violenţe izbucnite după moartea unui imigrant din Guatemala, ucis de poliţie.

Proteste violente în Los Angeles după moartea unui imigrant din Guatemala, ucis de poliţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Manifestanţi de origine hispanică au aruncat pietre, ouă şi sticle spre o secţie de poliţie din cartierul MacArthur Park, în centrul oraşului Los Angeles.
Protestatarii reţinuţi sunt acuzaţi de participarea la un miting ilegal şi refuzul de a părăsi zona, a explicat Karen Rayner, un ofiţer de poliţie din Los Angeles.
O unitate a poliţiei a tras focuri de avertisment pentru dispersarea manifestanţilor, care au aruncat cu pietre. Nicio persoană nu a fost rănită.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
Aproximativ 300 de persoane blocaseră o intersecţie marţi seara, iar poliţia anunţase că manifestaţia era ilegală.
Protestele s-au intensificat după ce şeful poliţiei, Charlie Beck, a declarat că îi susţine pe agenţii implicaţi în împuşcarea, duminică, a unui imigrant din Guatemala care îl ameninţa cu cuţitul pe un trecător. "Suspectul avea un cuţit la nivelul gâtului trecătorului şi avansa spre poliţişti", a declarat el.
Duminică, poliţia l-a omorât pe Manuel Jamines, un muncitor din Guatemala în vârstă de 37 de ani, în timp ce ameninţa un trecător cu o armă albă şi ignorase avertismentele agenţilor.
Potrivit unuia dintre manifestanţi, Carlos Ortega, Manuel Jamines nu era periculos. "Nu vorbea bine engleză. Poliţia l-a imobilizat la pământ şi l-a împuşcat", afirmă el.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

