- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PROTESTELE din Kiev, explicate de o tânără într-un videoclip impresionant: "Vrem să ne eliberăm din strânsoarea dictaturii. Am putea fi ucişi unul câte unul" - VIDEO
Un videoclip intitulat "I am a Ukrainian", în care o tânără din Kiev explică dorinţa de libertate a ucrainenilor în contextul confruntărilor sângeroase cu forţele guvernamentale, impresionează oameni din lumea întreagă, având mai mult de 3.105.000 de vizualizări pe YouTube şi comentarii de susţinere.
PROTESTELE din Kiev, explicate de o tânără într-un videoclip impresionant: "Vrem să ne eliberăm din strânsoarea dictaturii. Am putea fi ucişi unul câte unul" - VIDEO
Pe fundalul unor imagini care arată Kievul în flăcări în timp ce oamenii se luptă cu forţele de ordine, tânăra explică de ce ucrainenii sunt în străzi şi cere ajutor în numele ţării ei pentru dobândirea libertăţii în faţa unor politicieni corupţi şi a unui guvern dictatorial.
Redăm în continuare discursul integral al tinerei din Kiev:
"Sunt ucraineancă, nativă din Kiev. Şi acum sunt pe Maidan, în partea centrală a oraşului meu. Vreau să ştiţi de ce mii de oameni din întreaga mea ţară sunt pe străzi. Există un singur motiv: vor să se elibereze din strânsoarea dictaturii, vor să scape de politicienii care lucrează numai pentru ei, care sunt pregătiţi să tragă, să bată, să rănească oamenii doar ca să îşi salveze banii, doar ca să îşi salveze casele, doar ca să îşi salveze puterea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
Vreau ca oamenii care sunt aici, care au demnitate, care sunt curajoşi, să trăiască o viaţă normală. Suntem oameni civilizaţi, dar guvernanţii noştri sunt barbari. Aceasta nu este Uniunea Sovietică, vrem ca justiţia noastră să nu fie coruptă, vrem să fim liberi. Ştiu că poate mâine nu vom mai avea telefon, nu vom mai avea conexiune la internet şi vom fi singuri aici. Şi poate poliţiştii ne vor ucide unul câte unul, când se va lăsa întunericul aici.
De aceea vă rog acum să ne ajutaţi. Avem această libertate în inimile noastre, avem această libertate în minţile noastre, iar acum vă rog să ne ajutaţi să construim această libertate în ţara noastră. Ne puteţi ajuta fie doar spunând povestea aceasta prietenilor voştri, fie doar împărtăşind acest videoclip. Vă rog, răspândiţi-l. Vorbiţi cu prietenii voştri, vorbiţi cu familia voastră, vorbiţi cu guvernul vostru, arătaţi că ne sprijiniţi.
Vă rugăm să luaţi legătura cu cei care vă reprezintă şi să le cereţi să sprijine poporul ucrainean în lupta sa pentru libertate şi democraţie. Înainte să fie prea târziu.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO