Israel a înrolat un număr record de 300.000 de rezervişti
De la atacul surpriză de sâmbătă, avioanele israeliene au lovit ţinte din Gaza, în timp ce forţele terestre au luptat pentru a recâştiga controlul asupra satelor şi oraşelor de la graniţa cu fâşia Gaza, care fuseseră cucerite de teroriştii Hamas.
Amiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, a declarat că israelienii au restabilit controlul până la graniţa cu zona controlată de Hamas, dar există lupte izolate contra luptătorilor terorişti ai Hamas.
„Percheziţionăm toate comunităţile şi eliberăm zona”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Oficialii militari declaraseră anterior că accentul lor era pus pe asigurarea securităţii părţii israeliene a graniţei înainte de a desfăşura orice escaladare majoră a contraofensivei în Gaza.
Hagari a mai declarat că 300.000 de rezervişti au fost convocaţi de către armată începând de sâmbătă.