Cei patru au atacat clădirea, care se află într-o zonă de înaltă securitate, care adăposteşte şi sediile multor bănci private, cu grenade şi arme, a declarat pentru Reuters şeful poliţiei din Karachi, Ghulam Nabi Memon.
„Patru atacatori au fost ucişi, au venit într-o maşină Corolla argintie”, a spus Memon.
Nu a existat nicio revendicare imediată a atacului. Pakistanul a fost mult timp afectat de violenţa militantă islamistă, dar atacurile au devenit mai puţin frecvente în ultimii ani.
Atacatorii au aruncat iniţial o grenadă apoi au deschis focul asupra unui post de securitate din afara clădirii. Cei patru au fost ucişi atunci când forţele de securitate aflate acolo au răspuns.
„Situaţia este încă în desfăşurare, iar conducerea, cu ajutorul forţelor de securitate, gestionează securitatea şi controlează zona”, a declarat Bursa din Pakistan (PSX) pe Twitter.