Încercând să pună capăt polemicii cu privire la desfiinţarea taberelor de romi şi repatrierea acestora către România şi Bulgaria, Besson a respins duminică, în cadrul emisiunii televizate „Grand Jury RTL-LCI-Le Figaro”, atât criticile celor care îl acuză de o „politică a cifrelor oarbe şi inumane”, cât şi opiniile celor care, dimpotrivă, susţin că acesta are o „abordare prea lejeră şi o lipsă de autoritate”.
El a declarat că este „ferm hotărât” să lupte împotriva „filierelor infracţionale şi mafiei imigraţiei”, subliniind că „ordinea trebuie să fie implacabilă într-o Franţă care se sprijină pe fermitate şi umanitate”.
Besson a refuzat să utilizeze cuvântul „romi” atunci când s-a referit la imigranţii ilegali, precizând numai că, în 2009, „au fost repatriaţi 11.000 de români şi bulgari„. El s-a declarat „deranjat de prostiile spuse în ultimele zile pe această temă” şi a insistat asupra hotărârii preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, de „a restabili autoritatea statului” şi de a consolida „securitatea, prima dintre libertăţi”.
„Contrar opiniilor unora, Franţa este o ţară generoasă. Dreptul nostru este mai protector cu imigranţii ilegali decât în orice stat european”, a declarat ministrul Imigraţiei, referindu-se la „ajutorul dat imigranţilor ilegali pentru a se întoarce în ţările lor”. El a anunţat că „va reflecta, în următoarele zile” asupra efectului pe care îl are acest ajutor.
Besson a încercat să reducă importanţa unei „eventuale divergenţe” cu ministrul Afacerilor Interne, Brice Hortefeux, asupra unei circulare care solicita expulzarea cu prioritate a romilor, afirmând că are o relaţie „agreabilă, chiar foarte cordială” cu acesta.
„Nu am obosit ca ministru. Am de dus la bun sfârşit un proiect şi sunt convins că ne îndreptăm în direcţia bună”, a mai declarat Besson, răspunzând unei întrebări cu privire la o evetuală remaniere.