Prima pagină » Știri externe » Telefoanele mobile ale militarilor israelieni, confiscate înaintea începerii ofensivei terestre

Telefoanele mobile ale militarilor israelieni, confiscate înaintea începerii ofensivei terestre

Armata israeliană a confiscat sâmbătă mii de telefoane mobile aparţinând militarilor, cu câteva ore înainte de începerea ofensivei terestre din Fâşia Gaza, a declarat, duminică, un oficial din serviciile de securitate israeliene.
Telefoanele mobile ale militarilor israelieni, confiscate înaintea începerii ofensivei terestre
04 ian. 2009, 22:49, Știri externe

Cu şase ore înaintea declanşării operaţiunii, câteva mii de militari din forţele de infanterie şi blindate au primit ordinul de a-şi preda telefoanele mobile, în vederea menţinerii secretului privind începutul ofensivei, a precizat sursa citată.

Cenzura militară a interzis şi presei, timp de două ore, să anunţe începerea ofensivei terestre, a adăugat oficialul citat sub acoperirea anonimatului.

Autorităţile israeliene au luat măsuri de dezinformare şi înaintea începerii ofensivei aeriene, trimiţând militarii în permisie la sfârşitul săptămânii sau publicând informaţii false privind organizarea unor şedinţe de guvern. În plus, armata israeliană a trimis zeci de unităţi în diverse zone de la frontiera cu Fâşia Gaza, pentru a dezorienta dispozitivele defensive ale mişcării Hamas.

Ofensiva terestră israeliană a fost declanşată sâmbătă, după opt zile de bombardamente intense în Fâşia Gaza. Conform serviciilor de urgenţă palestiniene, de la începutul ofensivei, la 27 decembrie, în Fâşia Gaza şi-au pierdut viaţa mai mult de 500 de palestinieni.

Citeşte şi:

Trupele israeliene au intrat în Fâşia Gaza

Cel puţin 500 de palestinieni au murit, de la declanşarea ofensivei israeliene în Fâşia Gaza