- Home
- Externe
-
CAIRO, (27.07.2013, 16:31)
- Iuliana Enache
Puterea egipteană susţine că va elibera în curând zonele ocupate de susţinătorii lui Mohamed Morsi
Ministrul egiptean de Interne, Mohamed Ibrahim, a declarat sâmbătă că va elibera "foarte curând" cele două zone ocupate de aproape o lună de susţinătorii preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi, la Cairo.

Puterea egipteană susţine că va elibera în curând zonele ocupate de susţinătorii lui Mohamed Morsi (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Ibrahim a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că forţele de ordine vor acţiona "în cadrul legii" şi încercând să înregistreze "cât mai puţine pierderi posibile".
Câteva mii de simpatizanţi ai lui Morsi ocupă împrejurimile moscheei Rabaa al-Adawiya, la periferia Nasr City, în nord-estul Cairo, principalul lor punct de întâlnire, precum şi împrejurimile Universităţii din Cairo, în cartierul Giza, mai aproape de centrul oraşului.
"Sperăm că (prostatarii) vor deveni mai raţionali şi că vor pune capăt acestor manifestaţii pentru a evita vărsarea de sânge", a adăugat ministrul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Aceste declaraţii intervin la câteva ore după ce zeci de susţinători ai lui Morsi au murit în confruntările cu forţele de securitate în apropiere de Rabaa al-Adawiya.
Cele două tabere aruncă una asupra ceilalte responsabilitatea acestor violenţe, cele mai sângeroase de la înlăturarea lui Morsi de către armată la 3 iulie.
Ministerul egiptean de Interne respinge responsabilitatea violenţelor împotriva islamiştilor
Ministerul egiptean de Interne a atribuit, sâmbătă, islamiştilor responsabilitatea confruntărilor soldate cu zeci de morţi în rândul susţinătorilor preşedintelui destituit Mohamed Morsi şi a asigurat că poliţia nu a folosit muniţie de război împotriva lor.
"Fraţii Musulmani au refuzat ca ziua să se desfăşoare paşnic şi au căutat să o umbrească în mai multe guvernorate, în special la Cairo şi Alexandria", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Hani Abdellatif, referindu-se la manifestaţiile masive de vineri. El a asigurat că poliţia "nu a folosit altceva decât gaze lacrimogene" împotriva manifestanţilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului