Preşedintele Vladimir Putin a declarat luni, în timpul discuţiilor cu omologul său belarus Alexandr Lukaşenko, că Rusia a convenit un împrumut de 1,5 miliarde de dolari cu Minsk, dar poporul belarus ar trebui să rezolve criza fără interferenţe străine, relatează
Reuters.
Presa rusă scrie că autorităţilor belaruse au nevoie de aceşti bani pentru a menţine stabilă moneda naţională, mai ales după ce belaruşii au început să cumpere masiv valută străină şi să-şi retragă banii din bănci.
Potrivit ştirilor difuzate de presa din Rusia, Putin a spus că consideră că propunerea lui Lukaşenko de a realiza reforma constituţională este logică şi oportună.
Preşedintele Alexandr Lukaşenko se află în Rusia, în staţiunea Soci din Marea Neagră, acolo unde Vladimir Putin găzduieşte adesea demnitarii veniţi în vizită. Estre prima întâlnire dintre cei doi, după alegerile prezidenţiale din Belarus din 9 august.