Putin a vorbit pentru prima oară despre dublura sa
- Preşedintele rus a spus că i s-a propus de multe ori să apeleze la o dubură, din motive de securitate.
- Vladimir Putin declară că a refuzat de fiecare data să facă acest lucru.
Putin a vorbit pentru prima oară despre dublura sa
În vârstă de 67 de ani, Putin domină scena politică a Rusiei de mai bine de două decenii. De-a lungul anilor, au existat multe teorii ale conspiraţiei potrivit cărora ar folosi una sau chiar mai multe dubluri, scrie Reuters, citând agenţia Tass.
Joi, în cadrul unui interviu acordat agenţiei de presă Tass, lui Putin i s-a prezentat o listă a celor mai populare căutări pe internet în care apare numele său. Una dintre acestea era: „dovada existenţei dublurii lui Putin”.
Persoana care a realizat interviul l-a întrebat pe Putin dacă este „real” sau e vorba de o dublură. Acesta a răspuns că este chiar el, după care a negat să foloseşte dubluri în apariţiile publice.
Preşedintele Rusiei, care a abordat în premieră acest subiect al dublurii, a recunoscut însă că i s-a propus să facă acest lucru.
„Am refuzat să apelez la duburi. Am primit această propunere într-una din cele mai dificile perioade, în timpul luptei împotriva terorismului”, a spus Putin, adăugând că se referă la începutul anilor 2000.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertizări meteo de ceaţă în sud-estul României şi de vânt puternic în nord-vest
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO