Putin: Dezintegrarea Siriei a fost prevenită de eforturile coordonate ale Moscovei, Ankarei şi Teheranului, iar războiul civil este aproape de final

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că eforturile coordonate ale Moscovei, Ankarei şi Teheranului au împiedicat dezintegrarea Siriei, iar acţiunile militare împotriva teroriştilor se apropie de final, relatează site-ul agenţiei Tass.

Urmărește
1831 afișări
Imaginea articolului Putin: Dezintegrarea Siriei a fost prevenită de eforturile coordonate ale Moscovei, Ankarei şi Teheranului, iar războiul civil este aproape de final

Putin: Dezintegrarea Siriei a fost prevenită de eforturile coordonate ale Moscovei, Ankarei şi Teheranului, iar războiul civil este aproape de final

Preşedinţii din Rusia, Iran şi Turcia au adoptat miercuri, în cursul reuniunii de la Soci, pe litoralul Mării Negre, o declaraţie comună privind cooperarea în scopul soluţionării crizei din Siria.

"Acţiunile de luptă la scară largă împotriva grupărilor teroriste din Siria se apropie de sfârşit. Observ că eforturile Rusiei, Iranului şi Turciei au contribuit la prevenirea dezintegrării Siriei, a preluării acesteia de către teroriştii internaţionali şi la evitarea unei crize umanitare. O lovitură decisivă a fost dată militanţilor din Siria şi a apărut o şansă reală pentru a pune capăt războiului civil care durează de mulţi ani", a spus Putin.

Rusia, Turcia şi Iran au intermediat un acord privind încetarea focului în Siria în decembrie 2016, urmat de discuţiile de la Astana, iar liderul de la Kremlin a subliniat importanţa acestui demers.

"Acum mai puţin de un an, am iniţiat procesul Astana pentru a garanta punerea în aplicare a acordurilor şi pentru a promova dialogul intra-sirian intermediat de ONU. Vreau să notez rolul deosebit al preşedintelui turc şi al preşedintelui iranian. Dacă nu ar fi fost această poziţie, procesul Astana, încetarea ostilităţilor, încetarea focului, zonele de siguranţă nu ar fi existat", a mai spus Putin.

Vladimir Putin a subliniat că succesul procesului de transformare a Siriei va depinde în mare parte de soluţiile privind redresarea industriei, agriculturii, infrastructurii, sistemelor de sănătate şi educaţie.

"Având în vedere distrugerile ample [din Siria], am putea să ne gândim împreună la elaborarea unui program cuprinzător, pe termen lung, privind reconstrucţia Siriei. Poporul sirian trebuie să-şi modeleze viitorul şi să se pună de acord în privinţa principiilor statalităţii. Este clar că procesul de reformă nu va fi unul uşor. Acesta va necesita, desigur, compromisuri şi concesii din partea tuturor participanţilor, inclusiv guvernul sirian. Putem afirma cu încredere că am ajuns la o nouă etapă, care deschide calea pentru un proces politic real. Am în vedere o soluţie politică menită să finalizeze discuţiile în cadrul procesului de la Geneva şi să contribuie la dezvoltarea ţării în perioada post-conflict", a transmis preşedintele Rusiei.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici