Putin: Nu există alternativă pentru Acordul de pace de la Minsk care ar putea funcţiona în rezolvarea crizei din Ucraina

Publicat: 01 03. 2018, 07:48
Actualizat: 02 04. 2020, 12:56

„Am discutat despre situaţia din Ucraina. Considerăm că Acordul de la Minsk rămâne o bază fără alternativă în rezolvarea crizei”, a afirmat Vladimir Putin.

Vladimir Putin a reamintit că Sebastian Kurz s-a concentrat, pe perioada în care deţinea funcţia de ministru de Externe al Austria, asupra conflictului intern din Ucraina, implicându-se activ şi în timpul preşedinţiei prin rotaţie a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Printe subiectele discutate s-au numărat şi relaţiile între Uniunea Europeană şi Rusia, reamintind importanţa cooperării în domeniul politic şi economic.

„În contextul situaţiei actuale din Orientul Mijlociu, în special în Siria, am subliniat importanţa efortului comun împotriva terorismului, importanţa coordonării Naţiunilor Unite şi a dreptului internaţional”, a adăugat oficialul de la Kremlin.

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.