Putin pare să îşi tempereze opoziţia faţă de scutul antirachetă
Preşedintele rus Vladimir Putin pare să deschidă calea pentru un acord în privinţa planului Pentagonului referitor la scutul antirachetă, răspunzând pozitiv unei oferte a lui George W. Bush, cu două săptămâni înaintea summitului NATO de la Bucureşti.

Putin pare să îşi tempereze opoziţia faţă de scutul antirachetă (Imagine: Mediafax Foto)
Putin pare să îşi tempereze tonul critic la adresa planurilor americane privind amplasarea interceptoarelor de rachetă şi a unei baze radar în Polonia şi Cehia. Secretarul american al Apărării, Robert Gates, împreună cu secretarul de Stat, Condoleezza Rice, s-au întâlnit cu Putin şi cu succesorul acestuia, Dmitri Medvedev, la Moscova, luni, relatează The Guardian în ediţia electronică.
Statele Unite şi Cehia intenţionează să încheie negocierile privind scutul antirachetă, sperând să ajungă la un acord cu Moscova, în timp ce polonezii sunt încă indecişi, cerând garanţii americane privind securitatea şi un nou sistem de apărare aeriană, pentru a se apăra de ameninţările Rusiei.
Nu se ştie ce anume le-a oferit Bush ruşilor într-o scrisoare adresată lui Putin, astfel încât a temperat atitudinea reticentă a Moscovei. Dar oficialii americani au declarat că nu există nimic nou. Pentagonul insistă în continuare că scutul este îndreptat împotriva Iranului, iar Moscova argumentează că acesta ar putea viza arsenalul său nuclear.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Washingtonul a încercat anterior să elimine suspiciunile Moscovei oferind Rusiei posibilitatea de a efectua inspecţii în locaţiile scutului din Polonia şi Cehia, sugerând participarea acesteia la proiect.
Potrivit NATO şi oficialilor europeni, ruşii încearcă să extindă agenda internaţională de securitate cu Statele Unite dincolo de scutul antirachetă, reinstituind dialogul privind controlul armelor şi oferind Occidentului suport logistic şi transport pentru efortul NATO în Afganistan. Este posibili ca toate aceste probleme să fie stabilite în cadrul summitului de la Bucureşti.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului