Putin participă la ceremoniile de comemorare a 75 de ani de la victoria sovietică la Stalingrad
Aproximativ 1.500 de militari, vehicule blindate şi avioane militare au participat la parada militară care a avut loc la Volgograd, numele actual al oraşului unde a avut loc sângeroasa confruntare între URSS şi Germania nazistă şi aliaţii ei, inclusiv România, informează site-ul postului France 24.
Bătălia, care s-a încheiat dezastruos pentru Germania nazistă, este glorificată în Rusia, fiind portretizată ca un eveniment care a salvat Europa din ghearele lui Hitler.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că această zi „este o dată foarte importantă pentru noi toţi”.
Aniversarea are loc cu mai puţin de două luni înainte de scrutinul prezidenţial din data 18 martie, care potrivit sondajelor, va fi câştigat categoric de preşedintele Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin urmează să întreprindă, vineri după-amiază, o vizită la monumentul dedicat bătăliei din oraş.
Bătălia pentru oraşul Stalingrad a debutat în iulie 1942 şi a durat 199 zile, până pe data de 2 februarie 1943, atunci când feldmareşalul german Friedrich Paulus a capitulat. Aproximativ două milioane de persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv zeci de mii de militari români, în urma bătăliei.