Putin propune candidatura lui Dmitri Medvedev pentru postul de premier
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus luni Parlamentului candidatura predecesorului său Dmitri Medvedev pentru postul de prim-ministru, a anunţat preşedintele Dumei de Stat (Camera inferioară a Legislativului), Serghei Narîşkin, citat de agenţiile ruseşti.
![Imaginea articolului Putin propune candidatura lui Dmitri Medvedev pentru postul de premier](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/9601216/1/vladimir-putin-dmitri-medvedev-afp.jpg?width=560)
Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În contextul acestui anunţ, Guvernul rus, condus de Putin până luni la prânz şi până la învestirea sa la preşedinţie, şi-a prezentat demisia, potrivit agenţiilor, conform Constituţiei.
Dmitri Medvedev, care tocmai şi-a încheiat mandatul de patru ani la Kremlin, urmează să înceapă procesul nominalizării sale la conducerea Guvernului luni, întâlnindu-se cu liderii grupurilor parlamentare din cadrul Dumei de Stat.
O sesiune extraordinară a acestei Camere este prevăzută pentru marţi, începând cu ora 11.00 GMT (14.00, ora României), la finalul căreia el urmează să fie confirmat, fără surprize, în postul de premier.
Dnmitri Medvedev a rămas, în decursul întregului său mandat de preşedinte, în umbra lui Vladimir Putin, după ce acesta a fost nevoit să părăsească Kremlinul în 2008.
Vladimir Putin a depus jurământul luni pe Constituţia rusă, redevenind astfel preşedintele Rusiei, pentru un al treilea mandat, la patru ani după ce a fost nevoit să renunţe la acest post pentru a fi prim-ministru.
El a fost ales cu aproape 64 la sută din voturi în martie, pentru un mandat de şase ani. Opoziţia a denunţat numeroase fraude şi a organizat manifestaţii pentru a contesta victoria sa.
Putin anunţase încă din toamnă că, dacă va fi ales preşedinte, îl va numi pe Medvedev şef al Guvernului.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9601216&pid=1)