„Comey mi se pare că este mai mult un activist pentru drepturile omului care apără o anumită cauză decât un şef de serviciu secret. Care este diferenţa dintre directorul FBI şi Edward Snowden? Dacă va fi persecutat în continuare, suntem pregătiţi să-i oferim azil politic, vreau să ştie acest lucru”, a declarat Vladimir Putin în glumă.
Liderul de la Moscova a fost surprins să audă că James Comey şi-a documentat fiecare dintre cele nouă conversaţii cu Donald Trump, de teamă că preşedintele american ar putea să mintă în privinţa acestora.
„Sună ciudat faptul că un şef de serviciu secret înregistrează conversaţia cu preşedintele, pentru a o înmâna apoi către mass-media prin intermediul unui prieten”, a spus Putin.
În timpul audierilor din Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA, James Comey a spus că „bunul simţ” i-a dictat să-şi documenteze fiecare dintre cele nouă conversaţii cu Donald Trump, dintr-o multitudine de factori: circumstanţe, subiectele discutate şi natura preşedintelui. James Comey a subliniat că s-a temut de faptul că preşedintele ar putea să mintă în privinţa conversaţiilor şi că speră să existe şi înregistrări. Ulterior, fostul director al FBI a recunoscut că a rugat un prieten apropiat, profesor de drept la Universitatea Columbia, să împărtăşească stenograma discuţiilor cu un reporter.
Vladimir Putin a mai precizat că James Comey nu a prezentat nicio dovadă care să dovedească faptul că Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale din SUA, în timp ce Washingtonul ar fi încercat să influenţeze alegerile din Rusia de ani de zile.
„Nu sunt familiarizat cu mărturia dată de Comey, dar am remarcat că fostul director al FBI a spus că Rusia a interferat în procesul electoral din SUA, fără a prezenta dovezi în acest sens. Dar, aşa cum a spus, influenţa asupra gândirii americane a avut loc. Dar propaganda americană constantă, din partea ONG-urilor finanţate de SUA, nu reprezintă o influenţă asupra gândirii noastre şi o încercare de influenţare a campaniei electorale? Ba da, şi continuă în fiecare an”, a spus Putin.
Întrebat dacă are vreo îndoială că Rusia a interferat în alegerile prezidenţiale din SUA, James Comey a răspuns „nu”. Apoi, Comey a spus că este încrezător că niciun vot exprimat în cadrul alegerilor din 2016 nu a fost modificat.
Citeşte şi: Noi alianţe. PSD vrea să obţină susţinerea PMP în Parlament. Liviu Dragnea i-ar fi oferit lui Eugen Tomac postul de vicepremier/ Tăriceanu: După ce Grindeanu va fi demis, discuţiile privind cooptarea UDMR la guvernare se pot relua
Citeşte şi: Finanţele alocă rezerva de 500 de milioane de lei pentru Prima Casă. Ce bănci au primit banii aşteptaţi de toţi românii
Citeşte şi: Vladimir Putin: Rusia nu consideră Statele Unite „inamic”. Moscova vrea dialog constructiv cu Washingtonul