Putin: Rusia nu va lua o decizie nesăbuită şi ilegală de a recunoaşte Transnistria ca stat
Rusia nu va lua o decizie nesăbuită şi ilegală în privinţa recunoaşterii Transnistriei ca stat independent, pe fondul precedentului pe care UE l-ar putea crea în cazul regiunii Kosovo, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, relatează BBC România în pagina electronică.

Putin: Rusia nu va lua o decizie nesăbuită şi ilegală de a recunoaşte Transnistria ca stat
"Dacă cineva ia o decizie nesăbuită şi ilegală noi nu vom proceda le fel, dar desigur acesta va fi un semnal pentru noi şi vom reacţiona pentru a ne salvgarda securitatea. Avem un plan gata pregătit şi ştim ce avem de făcut", a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, la ultima sa conferinţă de presă, înainte de alegerile prezidenţiale din Rusia.
"La noi, de exemplu, sunt Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria care există ca state independente. Nouă ni se spune în permanenţă: Kosovo este un caz aparte, deosebit", a adăugat Putin.
"Minciuni sfruntate! Nici vorba de un caz deosebit acolo. Şi toată lumea înţelege foarte bine. E acelaşi lucru - conflict etnic, crime comise de ambele părţi, independenţă deplină de facto…", a continuat el, contrazicând UE, care invocă unicitatea situaţiei din Kosovo.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Prin urmare ar trebui să elaborăm principii unice de soluţionare a unor asemenea probleme", a declarat preşedintele Rusiei.
Putin a criticat dur atitudinea UE în ceea ce priveşte susţinerea proclamării independenţei regiunii Kosovo, pin care ar fi încălcate legile internaţionale.
"Nu vă este ruşine vouă, europenilor, să abordaţi cu asemenea standarde duble soluţionarea unor probleme similare în diferite regiuni ale lumii?", a întrebat Putin.
Pe de altă parte, unul dintre consilierii preşedintelui Viktor Iuşcenko, Aleksandr Chali, a declarat că Ucraina a cerut ţărilor implicate în procesul soluţionării conflictului transnistrean să semneze o declaraţie cu privire la respectarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului