„Ştiu că aţi luat decizia de a vă prezenta candidatura la alegerile prezidenţiale din Egipt”, a declarat preşedintele Vladimir Putin.
„Este o decizie extrem de responsabilă, implicarea într-o misiune pentru poporul egiptean. În numele meu şi în numele poporului rus, vă doresc să reuşiţi”, i-a transmis Putin mareşalului al-Sisi.
„Stabilitatea situaţiei în întregul Orient Mijlociu depinde în mare parte de stabilitatea Egiptului. Sunt convins că, prin experienţa dumneavoastră, veţi reuşi să vă mobilizaţi susţinătorii şi să stabiliţi relaţii cu toate părţile societăţii egiptene”, a adăugat preşedintele rus.
Extrem de popular în Egipt, mareşalul al-Sisi, ministru al Apărării, nu şi-a anunţat încă oficial candidatura la alegerile prezidenţiale, dar nu şi-a ascuns intenţiile în acest sens, după ce l-a destituit la 3 iulie anul trecut pe preşedintele Mohamed Morsi.
Comandantul armatei egiptene se află la Moscova pentru a negocia un acord vizând vânzarea de arme în valoar
de două miliarde de dolari cu Rusia, după ce SUA au suspendat o parte din asistenţa militară anuală pentru Egipt ca reacţie la înlăturarea lui Mohammed Morsi de la putere.
În noiembrie anul trecut, Rusia a anunţat că va livra Egiptului sisteme de apărare antiaeriană şi că discută cu autorităţile de la Cairo un acord vizând livrarea de avioane şi elicoptere.