Putin va participa la summitul NATO de la Bucureşti
"Preşedintele Vladimir Putin a acceptat invitaţia de a participa la summit", a declarat Lavrov în timpul unei vizite la Geneva, citat de agenţia rusă de presă.
"Acest lucru demonstrează din nou faptul că Rusia este deschisă dialogului pe orice teme", a precizat ministrul.
Aceeaşi sursă a anunţat că NATO nu poate face niciun comentariu referitor la prezenţa lui Vladimir Putin înaintea unei confirmări oficiale.
Reuniunea de la Bucureşti va fi pentru prima dată când un lider rus participă la un summit NATO, după cel de la Roma, din 2002.
Relaţiile dintre Rusia şi alianţa militară s-au deteriorat în ultimii ani, Moscova acuzând NATO că declanşează o nouă cursă a înarmării prin sporirea prezenţei sale militare la graniţele de vest ale Rusiei.
Alte subiecte problematice sunt decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa (CFE) şi planurile americane referitoare la amplasarea unui scut antirachetă în estul Europei.