Putin vrea război cu NATO? Analiza conflictului din Ucraina

Scopul  declarat al Rusiei a fost să protejeze populaţia vorbitoare de limbă rusă de presupusele acte de genocid comise de ucraineni şi să împiedice NATO să se extindă în fostele republici sovietice.

Cu toate acestea, campania sa militară s-a confruntat cu o rezistenţă aprigă din partea armatei ucrainene şi a aliaţilor săi occidentali, obligându-l să se retragă din mai multe oraşe şi regiuni cheie.

Ce vrea Putin şi care sunt şansele unei confruntări directe cu NATO?

Potrivit unor analişti, Putin nu vrea un război cu NATO, ci mai degrabă o victorie diplomatică care să îi asigure interesele şi influenţa în regiune, potrivit unui articol din New York Times, publicat în 2015. 

El vrea ca NATO să renunţe la politica sa de uşă deschisă pentru potenţialii membri, în special Ucraina, Moldova, Azerbaijan sau Georgia, şi să îşi retragă forţele şi infrastructura din Europa de Est şi din statele baltice.

El vrea, de asemenea, să anexeze teritoriile pe care le ocupă în estul şi sudul Ucrainei, unde pretinde că are sprijin popular, scrie Wilson Center. 

Dictatorul rus speră că prin escaladarea crizei şi ameninţarea cu mai multă violenţă, poate presa Occidentul să facă concesii.

Motivaţia lui Putin: restaurarea imperiului rus

Unul dintre factorii care explică atitudinea belicoasă a lui Putin este dorinţa sa de a restaura influenţa şi prestigiul Rusiei ca o mare putere mondială, pe care le consideră diminuate după destrămarea Uniunii Sovietice.

Putin vede expansiunea NATO şi a Uniunii Europene ca o ameninţare la adresa intereselor şi securităţii Rusiei, mai ales în spaţiul post-sovietic, pe care îl consideră ca fiind sfera sa de influenţă legitimă.

De aceea, el a intervenit militar în Georgia în 2008, a anexat Crimeea în 2014 şi a sprijinit rebeliunea separatistă din estul Ucrainei, pentru a împiedica aceste ţări să se apropie de Occident şi să adere la structurile euro-atlantice.

Un alt factor care îl determină pe Putin să recurgă la forţă este slăbiciunea economică şi socială a Rusiei, care îi afectează legitimitatea internă.

Economia rusă este dependentă de exporturile de hidrocarburi, care au fost afectate de scăderea preţurilor la nivel mondial şi de sancţiunile impuse de Occident după anexarea Crimeei.

Corupţia, inegalitatea, sărăcia şi lipsa de libertate sunt probleme cronice ale societăţii ruse, care generează nemulţumire şi proteste. Pentru a-şi menţine popularitatea şi controlul asupra populaţiei, Putin foloseşte propaganda naţionalistă şi creează imaginea unui duşman extern care vrea să slăbească şi să dezintegreze Rusia.

Astfel, el mobilizează sentimentul patriotic al ruşilor şi îşi justifică acţiunile agresive ca fiind o apărare a intereselor naţionale.

Prin implicarea sa în conflictul din Ucraina, Putin urmăreşte mai multe obiective strategice.

Primul este destabilizarea Ucrainei ca stat suveran şi democratic, care ar putea reprezenta un model alternativ pentru populaţia rusă.  Al doilea este divizarea Occidentului în privinţa implicării NATO în ajutorarea Ucrainei, făcând şantaj energetic cu gazul rusesc. 

Dar NATO este de neclintit 

Cu toate acestea, NATO a respins cererile lui Putin ca fiind inacceptabile şi ilegale, susţinând că ţările suverane au dreptul să îşi aleagă propriile alianţe şi că Rusia nu are niciun cuvânt de spus asupra suveranităţii lor.

NATO şi-a sporit, de asemenea, prezenţa militară şi asistenţa pentru Ucraina, trimiţând arme, muniţii, consilieri şi ajutor umanitar. De asemenea, state est-europene membre NATO ca România şi Polonia au primit întăriri de trupe, armament şi echipamente pentru a alcătui flancul estic al alianţei. 

A avertizat Rusia că orice atac asupra unui membru NATO ar declanşa un răspuns colectiv din partea alianţei, invocând articolul 5 al tratatului său fondator. A cerut, de asemenea, dialog şi retragerea trupelor ruse din Ucraina, precum şi încetarea ostilităţilor. 

Situaţia rămâne volatilă şi imprevizibilă, deoarece ambele părţi nu au arătat niciun semn de cedare sau compromis.

Riscul ca o confruntare NATO-Rusia să pornească de la un accident este mare, deoarece mii de trupe şi echipamente grele sunt adunate pe ambele flancuri. 

Comunitatea internaţională a îndemnat la reţinere şi diplomaţie, temându-se că un război între Rusia şi NATO ar putea avea consecinţe catastrofale pentru securitatea şi stabilitatea globală.

Perspective: soluţii politice sau escaladare militară?

După mai multe luni de război deschis între Rusia şi Ucraina, situaţia rămâne tensionată şi nesigură. În ciuda eforturilor diplomatice ale unor actori internaţionali precum ONU, OSCE sau Grupul de la Normandia (format din Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina), nu s-a ajuns la nicio soluţie politică acceptabilă pentru ambele părţi.

Acordurile de la Minsk din 2015, care prevedeau un încet al focului, retragerea armelor grele şi o autonomie sporită pentru regiunile separatiste din estul Ucrainei sub condiţia respectării integrităţii teritoriale a Ucrainei, nu au fost implementate.

Rusia nu pare dispusă să renunţe la ambiţiile sale imperiale şi să accepte suveranitatea Ucrainei asupra teritoriilor ocupate.

Putin a declarat că anexarea acestor teritorii este o chestiune de securitate naţională pentru Rusia şi că va folosi toate mijloacele necesare pentru a le apăra. El a sugerat chiar că ar putea recurge la arme nucleare tactice dacă NATO ar interveni militar în sprijinul Ucrainei.

Ucraina nu pare dispusă să cedeze în faţa agresiunii ruse şi să renunţe la aspiraţiile sale europene şi euro-atlantice.

Zelenski a declarat că Ucraina este hotărâtă să îşi recupereze teritoriile ocupate de Rusia.

Preşedintele ucrainean a solicitat oficial aderarea Ucrainei la NATO, ca o garanţie a securităţii sale.

El a declarat că Ucraina este o ţară europeană şi democratică, care îşi doreşte să facă parte din familia euro-atlantică.

În aceste condiţii, perspectivele unei soluţii politice par reduse.

Singura cale posibilă ar fi reluarea dialogului între părţi, cu implicarea altor actori internaţionali, care să medieze şi să faciliteze un acord de pace durabil şi echitabil.

Unele ţări, cum ar fi Arabia Saudită sau Franţa, s-au oferit să joace acest rol de mediator. De asemenea, ar fi necesară o presiune diplomatică şi economică mai mare asupra Rusiei, pentru a o determina să respecte dreptul internaţional şi să înceteze agresiunea militară.

Dacă nu se ajunge la o soluţie politică, riscul unei escaladări militare este foarte mare.

Rusia ar putea încerca să extindă invazia în alte regiuni ale Ucrainei sau în alte ţări vecine, cum ar fi Moldova sau Georgia. NATO ar putea fi nevoit să intervină militar pentru a apăra aliaţii săi şi pentru a opri expansiunea rusă.

Un astfel de scenariu ar putea duce la un război de proporţii între două puteri nucleare, cu consecinţe devastatoare pentru securitatea şi stabilitatea mondială.

Concluzie: Ucraina, un test pentru Occident

Războiul dintre Rusia şi Ucraina este un test major pentru Occident şi pentru valorile sale democratice şi liberale.

Occidentul arată că ameninţările la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli nu au dispărut şi că este nevoie de o acţiune fermă şi unitară pentru a le contracara. Implicarea în Ucraina demonstrează că NATO rămâne o alianţă vitală pentru apărarea colectivă şi pentru promovarea păcii şi securităţii în lume.

Occidentul are datoria morală şi strategică de a sprijini Ucraina în faţa agresiunii ruse.

Ucraina este o ţară care îşi doreşte să facă parte din familia europeană şi euro-atlantică, care împarte aceleaşi valori şi aspiraţii cu Occidentul, potrivit The Guardian.

Ucraina este o ţară care luptă pentru libertatea şi demnitatea sa, pentru dreptul de a-şi alege propriul destin, de aceea merită respectul şi solidaritatea Occidentului.